Săpânţa, comuna Săpânţă

Satul Săpânța este celebru datorită cimitirului său vesel, operă a meșterului Stan Pătraș. Începând cu anul 1935, au început să apară crucile gravate și colorate de acest meşter şi de ucenicii săi. În versuri simple, naive, e povestită şi parodiată viața celui răposat, atât prin realizările sale, cât și prin obiceiurile rele ale acestuia, aceasta conferindu-i o notă de originalitate deosebită și unicitate în întreaga lume.

În sat poate fi vizitată şi rezervaţia naturală „Mlaştina Poiana Brazilor”, întinsă pe 3 hectare și Mănăstirea Peri, cea mai înaltă clădire din lemn din lume, măsurând 78 de metri.

Vișeul de Sus

Acest sat maramureșean este foarte cunoscut datorită Mocăniței. Construită după Primul Război Mondial doar pentru a transporta lemnul, aceasta încă este folosită – în mod surprinzător – în scopul original. În zilele noastre, în ciuda vârstei sale înaintate, locomotivei cu aburi i s-a mai dat o sarcină: aceea de a transporta turiştii.

Sacel

Ceramica de Săcel este unul din cele mai marcante, și în același timp mai arhaice tipuri de ceramică tradițională din spațiul românesc.

Este singurul centru din țară în care vasele roșii nesmălțuite se lustruiesc cu piatra, având corespondență numai în ceramica neagră din nordul Moldovei.

Ceramica de Săcel este arsă din lutul roșu, de foarte bună calitate, scos de la o mare adâncime, din puțuri de 10-15 m adâncime.

Ceramica de Săcel s-a produs într-o multitudine de forme: ulcioare, oale pentru lapte, ulcele pentru moși, strecurători, tigăițe cu trei picioare, oale la găluște, blide, fideauă. Acestea erau lustruite cu piatra efectul decorativ fiind dat de vărgile în zig-zag și liniile vălurite, de culoare brună obținută prin pisarea unui anume fel de piatră, și pictate cu pensula.

Acest tip de ceramică se făcea pînă pe la jumatatea secolului XX în mai multe centre de pe Valea Izei, iar Săcelul avea nu mai puțin de 9 olari. Acum mai este o singură familie care continuă această tradiție.

În anii 1970 pătrunderea produselor industriale părea să dea o lovitură finală și acestui ultim punct de rezistență. Producerea oalelor de lut fiind anevoioasă și costisitoare a fost abandonata, dar dupa câțiva ani reluată la insistențele specialiștilor etnografi, dar și stimulată de interesul în creștere al vizitatorilor pentru obiectele tradiționale.

Lutul roșu de foate bună calitate, care să asigure închiderea porilor fără smălțuire este tot mai greu de găsit și la adâncime tot mai mare. Acest lucru micșorează și mai mult producerea acestui tip de ceramică, și așa limitată de posibilitațile unui singur olar de o trece prin toate etapele.

Chiar dacă multe din vasele de Săcel produse acum ajung în posesia turiștilor sau colecționarilor, ele sint încă mult folosite de țăranii maramureșeni deoarece își păstrează calitățile care le-au facut cunoscute: robustețea și rezistența la căldură, putând fi puse direct pe plita sobei sau, cum este tigăița cu trei picioare, chiar pe jar.